Starea de bine

Modelul conceptual al stării de bine este reflectat cel mai bine de Psihologia Pozitivă, un domeniu ce studiază cu precădere funcționarea optimă a individului sănătos și mai puțin tulburările mentale și patologice (Hanna, 2012).

Din punct de vedere semantic, termenul pozitiv se referă la multitudinea de elemente care împreună îmbunătățesc, dau semnificație și induc sens existenței de zi cu zi – obiective dezirabile universal și asiduu căutate individual. În domeniul psihologiei pozitive la nivel subiectiv conceptul se referă la experiențele valoroase care dau o stare de bine și satisfacție (dacă vorbim despre trecut), plăcere, bucurie, fericire (la momentul prezentului) și constructe cognitive în legătură cu viitorul ca optimismul, speranța și încrederea (edited by Snyder & Lopez, 2002). Toate acestea se învață pe parcursul vieții, sunt dobândite în procesul educațional din copilăria timpurie sau își au originea în premisele genetice favorabile dezvoltării stării de bine indiferent de experiențele din viață și de educația primită? Mulți oameni de știință argumentează că individul se naște cu o predispoziție pentru un anume nivel de fericire, bazat pe gene, dar și pe personalitatea acestuia (Ulloa, Møller, & Sousa-Poza, 2013). Chiar schimbările inevitabile datorate evenimentelor firești ale dezvoltării temporare care apar în viața fiecăruia, au efecte trecătoare asupra satisfacției vieții, ceea ce înseamnă că peste o anume perioadă de timp, nivelul fericirii revine la indicele originar (Ulloa et al., 2013).

În contextul practic al consilierilor de dezvoltare personală, este important de stabilit în ce măsură un anume tip de personalitate este predispus a fi influențat de experiențele mai puțin fericite din viață și care este modalitatea prin care și aceștia pot găsi calea spre o stare de bine relativ constantă. Studiile ultimilor ani arată că extraverții sunt mai fericiți decât introverții. Se presupune că acest lucru se întâmplă deoarece persoanele extravertite sunt mai predispuse la a avea stări psihologice pozitive în relațiile lor sociale alături de prieteni, extraverții având abilități de relaționare interpersonală care îi ajută să se bucure de aceste interacțiuni în mai mare măsură decât pe introverți care au, în schimb, o viață interioară mai intensă (Argyle, 2013). În aceeași carte de “Psihologie a succesului” din 2013, Argyle evidențiază și corelația negativă a nevrotismului cu fericirea, demonstrată prin numeroase studii și meta-analize realizate în ultimii 25 de ani. Capitolul al doilea al aceleași cărți arată că absența afectelor negative cum ar fi anxietatea și depresia constituie o componentă esențială a fericirii sau a stării de bine psihologice. Alte dimensiuni, de data aceasta cognitive ale personalității, s-au găsit a fi în asociere directă cu starea psihologică de bine. Astfel stima de sine este asociată cu fericirea chiar în mai mare măsură decât extraversia, iar corelația este mai puternică în țările vest-europene și în America, și mult mai slabă în țările asiatice (Argyle, 2013).  A avea un scop în viață, a da sens acesteia pare a fi o cale sigură de dobândire a stării psihologice de bine. Găsirea sensului presupune identificarea unor obiective realiste și pentru care persoana găsește resurse interne și externe care o ajută să-și îndeplinească țelul dorit (Argyle, 2013). În drumul către atingerea stării de bine, se pare că identificarea sensului la nivel personal și îndreptarea către îndeplinirea lui poate fi o cale sigură de descoperire a stării de bine fizice și psihice și a împlinirii afective. Chiar dacă viața oferă la nivel individual experiențe nefericite sau chiar tragice, importantă este maniera în care omul reușește să le transforme pe acestea, dar și pe sine astfel încât să-i dea un sens în viața sa experienței; un model este Victor Frankl care a reușit să resemnifice anii grei de lagăr într-o modalitate de a-și continua viața după război prin dedicarea întregii sale existențe în a-i ajuta pe alții să-și descopere sensul propriilor vieți (Frankl, 2009).

În literatura dedicată noțiunii de “stare de bine psihologică”, există câteva întrebări care se regăsesc frecvent: “ce îi face pe oameni fericiți?” și “cum se ajunge la funcționarea optimă sau pozitivă a persoanei?”, iar răspunsurile oferite sunt numeroase și într-o continuă dezvoltare. Prima întrebare se referă la dimensiunea subiectivă a stării de bine: propria satisfacție a vieții ca rezultat al sentimentelor pozitive, iar a doua are în vedere starea de bine psihologică identificată în modelul multidimensional al lui Ryff prin: autonomie (independență și stăpânire de sine), control asupra mediului (măsura în care individul este stăpân pe acțiunile proprii), creștere personală (existența unei dezvoltări continue), relații pozitive cu alții, scop în viață și auto-acceptare (atitudinea pozitivă în raport cu sine) (Ryff apud Hanna, 2012).

Acest modelul multidimensional are în componența lui elemente care sunt cu precădere caracteristice individului matur, cu experiență profesională și personală, astfel încât este de așteptat ca starea de bine să fie asociată, într-o oarecare măsură, cu vârsta. Cu precădere studiile economice din ultimii ani au evidențiat o relație de tip “U” între vârstă și satisfacția asupra vieții personale, asociere care presupune că satisfacția maximă asupra vieții se obține între vârsta de 30 de ani și cea imediat următoare atingerii pragului de 50 de ani (Ulloa et al., 2013). Există câteva explicații pentru acest model, printre care: posibilitatea ca tinerii să aibă așteptări mult prea ridicate comparativ cu cei maturi, iar persoanele trecute de treizeci de ani să învețe să se adapteze la propriile capacități și să-și gestioneze slăbiciunile astfel încât să aibă aspirații mai realistice, dar și faptul că oamenii fericiți trăiesc mai mult (Ulloa et al., 2013). Pe de altă parte, cercetători din diverse domenii au analizat relația dintre starea de bine și vârstă identificând astfel trei mari teorii cu privire la această asociere: relație de tip “U” (convexă), relație de tip “U” (concavă) și relație liniară. Argyle (2013) concluzionează că satisfacția și afectele pozitive cresc ușor pe măsură ce trec anii, iar sentimentele negative scad în intensitate odată cu înaintarea în vârstă. Creșterea stării de bine nu este influențată nici de venituri și nici de starea de sănătate a oamenilor mai în vârstă, probabil pentru că în timp oamenii învață să se adapteze situației lor. În ceea ce privește starea psihologică de bine, diferențele de gen sunt mici, femeile sunt puțin mai fericite decât bărbații, deși sunt mai predispuse la a suferi de depresie (Argyle, 2013).

În lipsa unui alt suport emoțional intern, sentimentele dezirabile sunt generate de întâmplările cotidiene cu valențe pozitive care induc la nivel inconștient stări de bine temporare. Așadar, satisfacția în viață este clar și pozitiv corelată cu încrederea în legătură cu existența ubicuă și permanentă a evenimentelor pozitive, a optimismului și a recunoștinței (Szcześniak & Soares, 2011).

Pe de altă parte, este dificil de stabilit universalitatea unui model absolut și incontestabil referitor la fericirea deplină, până la urmă starea psihologică de bine este o variabilă subiectivă ce cu greu poate fi comparată de la individ la individ (Ulloa et al., 2013).

Putem însă afirma cu suficientă certitudine că o persoană nu este fericită atunci când se găsește într-o stare (mai mult sau mai puțin imuabilă) de antagonism profund cu sine, cu ceilalți sau cu anume situații din viața proprie. Starea conflictuală poate fi generată de divergențele apărute în existența individului și este întreținută și permanentizată de lipsa capacității de a oferi și de a primi iertare.

Astfel iertarea poate fi deopotriva o cale si un mijloc în ideea de a ajunge să simți, să gândești și să te comporți astfel încât să atragi în viață emoții care generează stări de bine și sentimente care dau valoare intrinsecă propriei existențe.

În cartea “Handbook of positive psychology” editată de Snyder și Lopez în 2002, printre alte trăsături valoroase de caracter, cum ar fi: dragostea, speranța, recunoștința, bucuria, curajul și intențiile nobile apare și iertarea ca una dintre calitățile importante care stau la baza gândirii pozitive ce influențează starea psihologică a individului. De aceea, atât pentru specialiștii în dezvoltare personală cât și pentru psihologii umaniști este important de identificat modul în care persoanele se pot (auto)educa și pot deprinde în timp capacitatea de a oferi și de a primi iertare, fie cu referire la ei înșiși, la ceilalți sau la situații asupra cărora nu pot avea niciun control.

Fragment din Capitolul „Iertarea si starea de bine – implicatii teoretice si practice” scris de Simona Luiza Seteanu in volumul STUDII DE PSIHOLOGIE POZITIVA – VOLUMUL I, aparut la Editura Universitara

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s