Realitatea obiectivă sau subiectivă?

Există un adevăr general valabil pentru toată lumea?

Poate da, dacă ne referim la evenimente care nu ne afectează personal. De exemplu dacă acum eu văd că afară plouă, cu siguranță mai sunt și alte persoane care remarcă acest lucru. Deși în realitate toți ne uităm la același fenomen, semnificația pe care o atribuim evenimentelor poate fi (mai mult sau mai puțin) diferită. Ploaia îmi dă o stare inexplicabilă de bună dispoziție, ploaia este pentru mine renaștere, din ploaie eu mă „hrănesc” cu energie pozitivă. Altora le poate declanșa o stare de „nu-mă-simt-deloc-bine-azi, o-fi-din-cauza-ploii” sau pur și simplu o stare de neplăcere datorată traficului îngreunat.

Oricum ar fi, concluzia este că fiecare din noi atribuie unui anume eveniment din viața sa semnificații subiective, care uneori pot fi radical diferite de ale celorlalți. Nu înseamnă că unii au mai multă dreptate decât ceilalți (evident excludem cazurile de încălcare a legii – în ce societate am putea trăi fără lege?), ci doar că realitatea fiecăruia este cumva o ecuație profund și în exclusivitate particulară. Atât timp cât această realitate proprie ne face bine și comportamentul care derivă nu afectează alte persoane din preajma noastră, sistemul în ansamblul său se menține în echilibru. Același lucru este valabil și pentru cel de lângă tine. Și el are „realitatea” lui și acționează în funcție de ea.

Poate dacă am înțelege mai bine acest lucru, dacă am avea răbdare să privim lucrurile și prin prisma celui de lângă noi, ne-ar fi ușor și firesc să ne acceptăm atât pe noi înșine cât și pe cei din jurul nostru.

Ce (vreau să) știu despre mine?

Cât de important este să te cunoști, să știi ce vrei, să-ți poți exprima liber sentimentele?

Eu cred că acest lucru este esențial pentru a dobândi și păstra acel echilibru interior care este până la urmă temelia fericirii fiecăruia.

De multe ori ajungem într-un moment în viața noastră în care, deși suntem „realizați” din punctul de vedere al celor din jur, simțim că ne lipsește ceva. Uneori știm ce anume, dar de multe ori nu ne dăm seama care este acea piesă care lipsește din puzzle. Cred că toți avem (cel puțin o dată în viață) momentele noastre de cumpănă, indiferent că este vorba de o relație cu cineva, de neîmplinire pe plan profesional ori personal, de adaptare la schimbare sau doar de conștientizare a propriilor emoții….. Orice astfel de problemă poate fi rezolvată prin două căi: prin descoperirea cauzei care a generat-o sau pur și simplu prin evitare și/sau negare.

Evitarea sau negarea existenței unui impas în viață poate duce automat la apariția unui comportament care tinde să ne dezechilibreze viața prezentă și probabil să adauge o nouă presiune generată de o stare de vinovăție neexprimată și chiar neconștientizată.

Ai fost vreodată în această situație?